Protest APADOR-CH privind definitia legitimei aparari din proiectul codului penal

25 martie 2009

APADOR-CH protesteaza fata de mentinerea in definitia legitimei aparari din proiectul Codului penal a conditiei proportionalitatii apararii fata de atac.

Astfel, aliniatul 2 al articolului 19 din proiect prevede ca „este in legitima aparare persoana care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, care pune in pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, daca apararea este proportionala cu gravitatea atacului.”

Textul propus nu rezolva disputele practice si teoretice privind apararea legitima; in practica, este greu de apreciat si actionat proportional, in conditiile unui atac imediat. E nevoie de un text mai clar, care sa lamureasca disputele de pâna acum. Asociatia considera ca este de preferat expresia “necesara” in loc de “proportionala”, deoarece, dupa cum s-a pronuntat si doctrina, necesitatea nu este similara cu proportionalitatea, o aparare necesara putând fi mai grava decat atacul. Ideea de proportionalitate a apararii obliga in mod excesiv victima atacului iminent sau in curs de desfasurare la efectuarea unor calcule si evaluari “pe moment” pentru a gasi o cale de riposta adecvata/egala cu atacul, obligatie care nu tine cont de realitate si de necesitatea prioritara ca victima sa se apere si nu sa-si protejeze agresorul.

De asemenea, APADOR-CH saluta intentia comisiei de a extinde aplicabilitatea prezumtiei de legitima aparare atat in timpul zilei, cat si pe timpul noptii. Asociatia atrage insa atentia ca textul votat de comisie in unanimitate, astazi 25 martie 2009 este neclar sub acest aspect („Se prezuma a fi in legitima aparare, in conditiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge patrunderea unei persoane intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinând de acesta, fara drept, prin violenta, viclenie, efractie sau alte asemenea modalitati ori in timpul noptii").

Mentinerea in text a sintagmei „ ori in timpul noptii” poate duce la interpretari eronate potrivit carora o persoana actioneaza in legitima aparare si daca respinge patrunderea cu drept intr-o locuinta sau alt spatiu tinând de acesta, daca aceasta patrundere se realizeaza pe timpul noptii. Pentru evitarea unor asemenea situatii, APADOR-CH cere eliminarea sintagmei „ori in timpul noptii”, prezumtia de legitima aparare urmând sa functioneze in aceleasi conditii indiferent de momentul zilei sau noptii in care se produce patrunderea fara drept.

Pentru informatii suplimentare:

Diana-Olivia Hatneanu, director executiv APADOR-CH 0733 078 718

 

Ai un comentariu?

Deschide formularul de contact